Președintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a declarat, joi, că încă nu a reziliat contractul tehnicianului Gheorghe Hagi, dar va discuta, astăzi, cu românul, informează cotidianul Hirriyet. „Voi discuta cu Hagi. Vom clarifica unele chestii. Încă nu am reziliat contractul, mâine după-amiază ne vom întâlni și vom vorbi. L-am adus pe Hagi aici deoarece cunoaște bine campionatul turc și echipa Galatasaray. În aceste condiții el era cel mai potrivit. Dar am văzut că nu a mers cu Hagi”, a spus Polat.
Cotidianul Hurriyet a notat, sub titlul „Hagi pleacă astăzi”, că tehnicianul se va întâlni cu Polat după antrenamentul de la ora 10.30.
Potrivit cotidianului Sabah, citat de sporx.com, Gheorghe Hagi le-ar fi spus apropiaților săi că vinovați pentru insuccesul său sunt jucătorii Milan Baros, Lucas Neill și Harry Kewell. „Kewell, Baros și Neil practic nu au vrut ca eu să am succes. Majoritatea timpului au spus că sunt accidentați, nu s-au antrenat, au cerut tot timpul să îi învoiesc. Iar când la meciuri nu i-am titularizat au reacționat urât. Dacă aveam 2-3 jucători ca Servet situația ar fi fost diferită. El este un profesionist adevărat. Am schimbat multe la Florya, dar nu i-am putut împiedica pe unii să mă saboteze”, ar fi afirmat Hagi.
Jurnalul Posta scrie că astăzi va intra în aplicare decizia luată, marți, de Consiliul de Conducere al clubului Galatasaray, privind renunțarea la Hagi.
Postul Lig TV a anunțat, joi seară, că Galatasaray a ajuns la un acord cu antrenorul Gheorghe Hagi privind rezilierea contractului, în prezența unui notar, și că la meciul din etapa următoare, cu Antalyaspor, echipa va fi condusă de secundul Tugay Kerimoglu.
Același post, Lig TV, preluat de întreaga mass-media din Turcia, a susținut, marți seară, că oficialii grupării din Istanbul au decis să renunțe la colaborarea cu Hagi și că un anunț în acest sens va fi făcut după o discuție cu tehnicianul. În aceeași zi, președintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a negat această informație, spunând că subiectul antrenorului nu a fost discutat în Consiliul de Conducere.
Miercuri, cotidianul Milliyet a publicat o declarație a impresarului Victor Becali, conform căruia gruparea Galatasaray a amânat luarea unei decizii în privința tehnicianului Gheorghe Hagi pentru după Adunarea Generală de la sfârșitul săptămânii.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER